Skip to content →

Ce s-a ales de noi…

Last updated on 30 May 2020

E ora 2 noaptea iar algoritmul Reddit îmi aduce în faţă această postare.

Poate are şi ora o influenţă dar am ajuns la concluzia că unele chestii chiar nu se potrivesc profilului nostru de organisme cu miliarde de anii de evoluţie în spate.

E greu de înţeles cum deşi totul evoluează există în acelaşi timp un regres în ceea ce priveşte umanitatea.

Spun asta deoarece o ducem din ce în ce mai bine dar lucrurile ce ne fac oamenii în adevăratul sens al cuvântului – sentimentele mai ales – încep să fie şterse cu forţa de nişte tendinţe din ce în ce mai stupide.

E o adevărată modă zilele acestea să te prefaci o cu totul altă persoană, una lipsită de orice fel de emoţie, de empatie, de dragoste, de omenie.

Chestii elementare precum libertatea şi dreptul la opinie sunt înţelese greşit şi astfel ajungem la aberaţii, pe care o specie care se laudă cu ani de evoluţie nu ar trebui să le permită.

Astfel ajungem la o listă de DE CE-uri care încă sunt enervante:

De ce ideea că a avea sentimente, compasiune e o slăbiciune?

O idee care circulă zilele astea în rândul tinerilor e că sentimentele sunt un defect, că acestea trebuie abolite.

Gresit! Acestea trebuie controlate dar nicidecum şterse.

Chestia asta nu e greu de observat, poate doar uşor de ignorat. Deschide Instagram şi convinge-te singur.

Dacă îi spui unei fete că e draguţă se trezeşte un tip random să îţi spună „simp”.

Dacă te-a înduioşat un animal într-o stare deplorabilă eşti slab.

Dacă nu eşti dependent de ceva nu îţi trăieşti viaţa.

Dacă nu ai cont pe o platformă populară eşti „outdated”.

Dacă ai opinii diferite de majoritatea eşti un ciudat.

Dacă nu ai sentimente eşti şmecher (bad boy/girl wanna-be).

Are you kidding me? Cât de imbecil să fii să crezi că dacă nu ai o componentă necesară te face cool?

Pe lânga asta, să-mi explice şi mie cineva de ce e acceptabil să îţi baţi joc de sentimentele cuiva. S-a bucurat omul că i-a reuşit ceva imediat apar ccei care compară cu ceea ce au reuşit alţii, cu ironiile…

Chiar atât de greu e să fi om?

De ce ne plac falsurile?

În momentul în care ai deschis un cont pe social media parcă ceva din tine îţi spune că trebuie să îi impresionezi pe toţi. Un fel de misiune care, pentru unii devine scop în viaţă.

Unde te uiţi vezi doar oameni „fericiţi”, oameni fără griji, oameni fără defecte, oameni cu corpuri modificate. Pentru că asta prinde la public. Cine nu îşi doreşte o vacanţă pe o insulă tropicală cu nu ştiu ce modele alături?

Problema e că majoritatea chestiilor pe care le vezi, şi la fel ca un copil mic care descoperă lumea le şi vrei, sunt nişte falsuri. Începând de la ideea de corp perfect, standarde de frumuseţe inumane până la ideea de viaţă no-stress.

Şi totuşi ne place să ne holbăm zilnic la ce a mai făcut nu ştiu ce celebritate, ajunsă bogată pe spatele părinţilor sau al donaţiilor, pline de implanturi şi modificări în PhotoShop.

De ce? De ce consumăm şi promovăm cel mai jos nivel al societăţii?

Eu zic că atunci când ai faimă doar pentru o bucată de implantă chiar ai nevoie să te gândeşti la alegerile făcute în viaţă.

Totuşi, alegem să purtăm măşti pentru a impresiona.

Avem nevoie de o „schimbare” imediat ce dăm de greu.

Problemele pe care le întâmpinăm ni se par unice şi nedrepte. Ajungem să credem că doar noi suntem importanţi, restul poate să se ducă dracului dacă nouă ne merge bine.

Toate astea par a fi reguli ale vremurilor noastre pe care le imprimăm voluntar pe o mască pe care o purtăm, ca mai apoi, la sfârşitul zilei să o dăm jos şi să suferim din cauza că nimeni nu mai înţelege pe nimeni, hookup culture is a thing, dragostea reală cât şi oamenii sunt pe cale de dispariţie, încălzirea globală şi lumea o ia razna şi uite aşa ajungem să înebunim… de la aceea mască.

Preferăm să ascundem lucrurile care ne deranjează sau ne fac să suferim cu falsa credinţă că nu ai nevoie de nimeni, că tu eşti important şi uite aşa pleci din egoism şi ajungi în egoism.

Preferăm să ne dăm experţi, şefi şi să credem că ni se cuvine totul.

Preferăm să luăm o atitudine toxică de „I don’t care” de fiecare dată când ne certăm cu cineva.

Preferăm să căutăm defectele în oameni şi să le căutăm instant un înlocuitor de parcă 2 oamenii ar putea semăna.

Preferăm să ne plângem că nimic nu merge ( cum fac eu acum ) în loc să depunem eforturi.

Preferăm să mimăm o viaţă perfectă, o realitate alterată în timp ce a noastră e în colaps.

De ce? Pentru că e uşor şi la modă.

De ce am ajuns să credem că oamenii reali sunt ceva SF?

Poate pentru că sunt speriaţi de reacţiile voastre retardate la orice urmă de sentiment real.

Îţi întrebi prietenul dacă se simte bine şi te ia la întrebări legat de scopul întrebării.

Cumperi flori unei fete, eşti pampălău.

O fată vorbeşte cu un băiat, instant e curvă şi proastă.

Iubitul nu îşi dă seama de ce ai stat toată ziua bosumflată fără să scoţi o vorba imediat e prost şi nu îi pasă de tine.

Ajuţi un om fără să aştepţi nimic în schimb eşti fraier.

Nu te filmezi când donezi ceva ai făcut-o degeaba.

Încerci să rezolvi o problemă folosind comunicarea nu „the silent treatment” eşti pueril.

Şi te miri de ce relaţiile între persoane sunt false. Aşa sunetm şi noi, asta ne place, asta purtăm de asta avem parte. Simplu, nu?

Oamenii reali sunt conştienţi de aceste obiceiuri, ei ştiu că nu faptele bune le sunt monitorizate ci greşelile. Poţi să îţi dai viaţa pentru o persoană, iar această să te uite în 2 secunde.

De ce sunt aceste lucruri o problemă?

Pentru că traversăm o perioadă grea, o perioadă care ar trebui să ne unească, să ne implementeze acea simpatie atât de esenţială supravieţuirii termenului de umanitate, iar asta ar trebui să ne facă măcăr să gândim de două ori la ceea ce facem – de preferat înainte de a face.

Acţiunile noastre îi pot influenţa pe ceilalţi.

Câţi dintre noi nu am postat – cu masca de oamenii buni – că la revenirea la normalitate vom avea grijă de ceilalţi, le vom spune celor dragi cât îi apreciem şi nu vom mai lua timpul for granted? Exact.

Ne aşteptăm la vieţi perfecte însă depunem eforturi supra-omeneşti pentru a le evita. Cum nu? Atâta timp cât refuzi să comunici că tu nu ai sentimente şi că eşti cool?

Cea mai bună soluţie e să observi aceste comportamente la tine, să fi conştient de ele şi să încerci să le repari, iar dacă ai nevoie de ajutor să apelezi fără ruşine la cineva şi să laşi mândria prostească la o parte.

Dă unfollow vedetelor şi persoanelor înconjurate de dramă şi dă follow artiştilor ( fotografi, pictori, chiar nu contează ) şi ai să vezi că lumea bună e mult mai frumoasă şi mai interesantă decât nişte implanturi şi bani.

Poate ai să vezi că viaţa poate fi frumoasă şi că lucrurile pot merge şi înspre bine, şi ai să vezi că în spatele acestor fapte bune sunt oamenii care caută să le facă fără nimic în schimb şi nu o scursură a societăţii care îşi vinde corpul.

0 0 vote
Article Rating

Published in Blogging

Subscribe
Notificare a
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x